Nicuşor Dan publică documente afirmând că ele arată că Antonescu a semnat, ca ministru, transferul unor terenuri către BTT

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a publicat documente despre care afirmă că dovedesc faptul că fostul ministru al Tineretului şi Sportului Crin Antonescu a semnat transferul unor terenuri către Biroul de Turism şi Tranzacţii (BTT), companie din subordinea ministerului, ”şi că mai apoi acele terenuri au ajuns la dezvoltatori imobiliari”. Nicuşor Dan a afirmat că decizii ale Justiţiei ”arată clar că au fost ilegalităţi în aceste transferuri”.

”Domnul Crin Antonescu cere documentele pe care de altfel i le-am arătat în dezbaterea de luni. Le fac publice şi vă invit să judecaţi singuri. Ce dovedesc ele? Că domnul Antonescu a semnat, ca ministru, transferul unor terenuri către BTT, companie din subordinea ministerului pe care îl conducea. Şi că mai apoi acele terenuri au ajuns la dezvoltatori imobiliari”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, decizii ale Justiţiei ”arată clar că au fost ilegalităţi în aceste transferuri”.

”În cazul terenurilor din Herăstrău certificatul de atestare a proprietăţii terenului a fost anulat în instanţă. În cazul bazei BTT Pantelimon Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a confirmat că certificatul de atestare a proprietăţii a fost emis cu încălcarea grosolană nu doar a legii, ci chiar a unor expertize şi a unor decizii de instanţă definitive”, a adăugat Dan.

În dezbaterea electorală de luni seară, organizată de Digi 24, Nicuşor Dan l-a acuzat pe Crin Antonescu că a transferat 34 de hectare din domeniul public al statului unor dezvoltatori imobiliari când era ministrul al Sporturilor.

”Am făcut un lucru acoperit legal. Nu am fost informat că vreun procuror îmi cercetează activitatea, niciodată nu am fost acuzat”, a declarat Crin Antonescu.

”Nu cred că la acest nivel cineva poate să afirme că albul e negru şi negrul e alb. Am spus că aţi semnat acte ilegale, am aici două hotărâri judecătoreşti”, a afirmat Nicuşor Dan.

Sursă Informateca.ro: Sursa ta de informații actualizate și credibile

Denisa
Denisahttps://ghidulnational.ro
Sunt Denisa, redactor la ghidulnational.ro, un spațiu unde lifestyle-ul prinde viață prin articole pline de inspirație. Scrisul este pentru mine mai mult decât o meserie – este o modalitate de a conecta oamenii cu idei și perspective noi. Cu experiență în domeniul editorial, îmi dedic timpul pentru a oferi cititorilor conținut relevant, util și mereu actualizat.

Categorii

Din aceiași categorie
Related

INTERVIU │ România este dublă campioană mondială la popice (AUDIO)

Președintele Federației Române de Popice – Romeo Bălan, vorbește...

Mircea Rednic este noul antrenor al echipei Standard Liege

Standard Liege a ajuns la un acord cu Mircea...

INTERVIU │ Mălina Giurgiu – de la fotbal la… campioană națională de culturism (AUDIO)

O sportivă română a reușit o schimbare aproape radicală...

Istvan Kovacs, din nou la cel mai înalt nivel – va arbitra un super-meci la Mondialul Cluburilor

Centralul român a fost delegat de FIFA la partida...