Până când pot fi depuse cereri de anulare a alegerilor la CCR pentru fraudă electorală

Se pot depune cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală până miercuri, 6 mai, la Curtea Constituțională (CCR).

Potrivit calendarului alegerilor prezidențiale, în termen de cel mult trei zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 6 mai, ora 24:00, se pot formula cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală.

Acestea pot fi depuse de partidele politice, alianţele politice sau electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi candidaţii care au participat la alegeri. Cererea, temeinic motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază, este adresată Curţii Constituţionale.

Pe 8 mai, Biroul Electoral Central (BEC) va înainta către CCR procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de vot.

După primirea dosarului de la BEC şi soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, CCR validează alegerile şi publică rezultatul acestora în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Cel mai târziu la data de 9 mai se vor aduce la cunoştinţă publică prenumele şi numele celor doi candidaţi care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum şi a datei alegerilor.

Pe 9 mai începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin.

Alegerile au loc pe 18 mai. Este declarat ales candidatul care va obţine cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

În urma numărării tuturor voturilor, George Simion, liderul AUR, și Nicușor Dan, candidatul independent la alegeri, sunt finaliștii primului tur. Simion a obținut un scor de 40,96 %, iar Nicușor Dan de 20,99 %.

Sursă expresspress.ro

Denisa
Denisahttps://ghidulnational.ro
Sunt Denisa, redactor la ghidulnational.ro, un spațiu unde lifestyle-ul prinde viață prin articole pline de inspirație. Scrisul este pentru mine mai mult decât o meserie – este o modalitate de a conecta oamenii cu idei și perspective noi. Cu experiență în domeniul editorial, îmi dedic timpul pentru a oferi cititorilor conținut relevant, util și mereu actualizat.

Categorii

Din aceiași categorie
Related

Rachetele ascunse ale Iranului. Strategia care înfruntă raidurile aeriene ale Israelului

În ciuda atacurilor aeriene derulate de Israel, Iranul a...

Ofensiva Israelului nu se oprește. Iranul, bombardat din toate direcțiile

Israelul își continuă ofensiva, planul de atac asupra Iranului...

Marea Britanie comandă 7.000 de rachete de croazieră pentru a descuraja Rusia. „Să fim letali”

Marea Britanie comandă 7.000 de rachete de croazieră pentru...

Păgubiții Nordis fac plângere penală la DNA împotriva lui Ciolacu, Grindeanu și Vicol

Păgubiții din afacerea cu apartamentele de la Nordis au...