Liliana a primit o scrisoare de la familie, la scurt timp după ce fata a intrat într-o relație cu Robert. Mama sa a precizat că e dezamăgită de comportamentul și de alegerea ei.
Sursă expresspress.ro
Liliana a primit o scrisoare de la familie, la scurt timp după ce fata a intrat într-o relație cu Robert. Mama sa a precizat că e dezamăgită de comportamentul și de alegerea ei.
Scrisoarea primită de Liliana nu i-a picat bine iubitei lui Robert.
„Să știi că noi suntem supărați pentru tine și atitudinea ta din floare în floare. Noi suntem dezamăgiți de caracterul tău! Florin e singurul care ți se potrivește. Îți suntem aproape și te susținem doar cu Florin. Te pupăm dulce! Hai, controlează-te!”, au fost cuvintele pe care le-a citit Liliana.
Fata a mers apoi la camera de AntenaPLAY și a transmis un mesaj către părinți.
„Nu-mi pare rău de alegerea făcută. Ce a fost la petrecere a venit foarte natural. Nu-mi pare rău de absolut nimic. Pot să spun că sunt fericită. Știu cum sunteți, vă înțeleg, dar și voi știți cum sunt eu. Am simțit ceva în interior care n-a fost de acord cu părerea voastră. Nu condamn ceea ce spuneți, dar vreau să mă înțelegeți că nu e cum se vede”, a spus Liliana.
În emisia live de Mireasa Liliana a plâns, amintindu-și de momentele grele din copilărie în care părinții ei erau plecați.
Sursă expresspress.ro
Sunt Denisa, redactor la ghidulnational.ro, un spațiu unde lifestyle-ul prinde viață prin articole pline de inspirație. Scrisul este pentru mine mai mult decât o meserie – este o modalitate de a conecta oamenii cu idei și perspective noi. Cu experiență în domeniul editorial, îmi dedic timpul pentru a oferi cititorilor conținut relevant, util și mereu actualizat.
În domeniul medical, fiecare secundă contează, iar calitatea echipamentelor este esențială pentru succesul tratamentelor. Unul dintre instrumentele nevăzute, dar indispensabile...
Citește tot articolulEdera și Amalia au intrat în conflict, iar doamna Dorina i-a ținut partea ultimei. Asta l-a deranjat pe Adrian. Tensiuni...
Citește tot articolulEdera și Adrian i-au luat prin surprindere pe colegii de la Mireasa sezonul 11. Edera și Adrian au petrecut timp...
Citește tot articolulPlatformă editorială cu articole despre amenajarea casei și grădinii, fashion, parenting, sănătate, lifestyle, tehnologie și multe altele la fel de interesante.
Vrei să discutăm? Scrie-ne pentru detalii, suport sau propuneri de parteneriat. Așteptăm mesajul tău!