Țara din UE care respinge pretențiile americanilor: Ne-au umilit prea mult

Statele Unite solicită țărilor membre NATO alocarea a 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare. Această propunere a fost criticată de Belgia, prin vocea prim-ministrului Bart De Wever, care a calificat-o drept nerealistă. Ne-au umilit prea mult

Prim-ministrului Bart De Wever a vorbit despre dificultățile economice pe care le-ar implica pentru Belgia Ne-au umilit prea mult. 

„Suntem insultați tot timpul”

Într-un interviu acordat înaintea unei întâlniri cu secretarul de stat american Marco Rubio, De Wever a vorbit despre tensiunile dintre Europa și SUA, acuzând Washingtonul de lansarea unui război comercial și de insulte la adresa aliaților europeni.

„Prietenia trebuie să vină dinspre ambele maluri ale Atlanticului.

Devine un pic complicat să ceri lucruri de la noi după ce lansezi un război comercial, după ce ne umileşti şi ne insulţi tot timpul”, a declarat conservatorul flamand.

De Wever a subliniat că atingerea pragului de 2% din PIB pentru cheltuieli militare reprezintă deja o provocare pentru Belgia, necesitând investiții anuale de 4 miliarde de euro.

În acest context, cerința de 5% este considerată imposibil de realizat pe termen scurt.

Ne-au umilit

Divergențe

După întrevederea cu Marco Rubio, Bart De Wever a recunoscut existența unor divergențe de opinie între Europa și SUA, dar a evidențiat angajamentul american de a continua cooperarea.

„Regret profund diferendul comercial actual. Cu toate acestea, actuala întrevedere personală confirmă în mod clar angajamentul aliaților noștri americani de a continua cooperarea și de a o întări acolo unde este posibil pe viitor”, a declarat premierul belgian.

Situația cheltuielilor nilitare în NATO

În prezent, SUA alocă 3,4% din PIB pentru apărare, fiind lider în cadrul NATO.

Polonia este singura țară europeană care se apropie de cerința americană, cu 4,7%, în timp ce alte state, precum Italia și Spania, rămân sub pragul de 2%.

Belgia, de asemenea, se află sub acest nivel, iar atingerea pragului de 2% necesită eforturi financiare semnificative.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, ar putea propune un nivel mai realist, de 3,5%, pentru cheltuielile militare ale statelor membre.

Totuși, nicio decizie concretă nu este așteptată în cadrul reuniunii ministeriale.

Washingtonul își dorește o creștere semnificativă a cheltuielilor militare, dar statele europene, precum Belgia, consideră această cerință nerealistă și dificil de implementat.

Sursă expresspress.ro

Denisa
Denisahttps://ghidulnational.ro
Sunt Denisa, redactor la ghidulnational.ro, un spațiu unde lifestyle-ul prinde viață prin articole pline de inspirație. Scrisul este pentru mine mai mult decât o meserie – este o modalitate de a conecta oamenii cu idei și perspective noi. Cu experiență în domeniul editorial, îmi dedic timpul pentru a oferi cititorilor conținut relevant, util și mereu actualizat.

Categorii

Din aceiași categorie
Related

Rachetele ascunse ale Iranului. Strategia care înfruntă raidurile aeriene ale Israelului

În ciuda atacurilor aeriene derulate de Israel, Iranul a...

Ofensiva Israelului nu se oprește. Iranul, bombardat din toate direcțiile

Israelul își continuă ofensiva, planul de atac asupra Iranului...

Marea Britanie comandă 7.000 de rachete de croazieră pentru a descuraja Rusia. „Să fim letali”

Marea Britanie comandă 7.000 de rachete de croazieră pentru...

Păgubiții Nordis fac plângere penală la DNA împotriva lui Ciolacu, Grindeanu și Vicol

Păgubiții din afacerea cu apartamentele de la Nordis au...