Trump are un nou favorit la șefia forțelor NATO în Europa. Cine va apăra România de invazia rusă

Administraţia președintelui american Donald Trump şi-a anunţat joi nominalizarea pentru funcţia de general de rang înalt în Europa şi a declarat că acesta va prelua şi rolul tradiţional de comandant suprem al forţelor aliate pe continentul european.

Decizia lui Donald Trump de a-l nominaliza pe general-locotenentul forţelor aeriene ale SUA, Alexus Grynkewich, în cele două funcţii este de natură să liniştească aliaţii europeni din cadrul NATO şi chiar pe unii dintre republicani, în contextul îngrijorărilor legate de reducerea rolului de lider militar al SUA în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Numirea generalului Grynkewich mai trebuie să primească undă verde de la Senatul SUA.

Poziţia de comandant SACEUR (Supreme Allied Commander Europe), care supraveghează toate operaţiunile NATO în Europa, a fost ocupată de un general american încă de la crearea sa după cel de-Al Doilea Război Mondial. Generalul armatei americane Dwight D. Eisenhower a fost primul comandant SACEUR al Alianţei în anul 1951.

Însă, de la preluarea mandatului în ianuarie, Administraţia Trump a făcut presiuni asupra aliaţilor din NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare, susţinând că Europa ar trebui să fie principala responsabilă pentru apărarea continentului european.

Președintele american a mai spus că îşi doreşte ca aliaţii din NATO să majoreze investiţiile în materie de apărare la 5% din Produsul Intern Brut (PIB), faţă de obiectivul actual de 2%.

Într-un discurs susţinut joi, 5 iunie 2025, la sediul Alianţei Nord-Atlantice, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a spus că este încrezător că membrii NATO vor accepta o creştere majoră a cheltuielilor pentru apărare.

Nicio ţară nu a atins încă 5%, nici măcar Statele Unite, dar Hegseth susține că s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte ajungerea la un acord cu privire la această ţintă.

„Sunt foarte încurajat de ceea ce am auzit acolo”, a punctat Hegseth după reuniunea din cursul dimineţii a miniştrilor apărării din NATO, joi, la Bruxelles. „Ţările de acolo depăşesc cu mult 2% şi credem că su.ntem foarte aproape, aproape de un consens, privind un angajament de 5% faţă de NATO”, a continuat el.

Grynkewich, până în prezent directorul pentru operaţiuni în Statul Major Interarme al armatei americane, i-ar succeda generalului de armată Christopher Cavoli, care a preluat funcţia imediat după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, contribuind la supravegherea asistenţei de securitate americane acordată Kievului în valoare de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Sursă expresspress.ro

Denisa
Denisahttps://ghidulnational.ro
Sunt Denisa, redactor la ghidulnational.ro, un spațiu unde lifestyle-ul prinde viață prin articole pline de inspirație. Scrisul este pentru mine mai mult decât o meserie – este o modalitate de a conecta oamenii cu idei și perspective noi. Cu experiență în domeniul editorial, îmi dedic timpul pentru a oferi cititorilor conținut relevant, util și mereu actualizat.

Categorii

Din aceiași categorie
Related

Rachetele ascunse ale Iranului. Strategia care înfruntă raidurile aeriene ale Israelului

În ciuda atacurilor aeriene derulate de Israel, Iranul a...

Ofensiva Israelului nu se oprește. Iranul, bombardat din toate direcțiile

Israelul își continuă ofensiva, planul de atac asupra Iranului...

Marea Britanie comandă 7.000 de rachete de croazieră pentru a descuraja Rusia. „Să fim letali”

Marea Britanie comandă 7.000 de rachete de croazieră pentru...

Păgubiții Nordis fac plângere penală la DNA împotriva lui Ciolacu, Grindeanu și Vicol

Păgubiții din afacerea cu apartamentele de la Nordis au...