Austria deschide discuții privind o posibilă aderare la NATO, după decenii de neutralitate

Ministrul de externe al Austriei, Beate Meinl-Reisinger, a anunțat disponibilitatea pentru o „dezbatere națională” privind aderarea țării la NATO, citând schimbările majore în securitatea europeană generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru publicația germană Welt și semnalează o schimbare importantă în politica de neutralitate pe care Austria a adoptat-o de peste 65 de ani, scrie Kyiv Independent.

Neutralitatea Austriei, pusă sub semnul întrebării

Austria a adoptat o politică de neutralitate permanentă încă din 1955, ca parte a acordului prin care și-a recâștigat suveranitatea după Al Doilea Război Mondial, în contextul Războiului Rece. De atunci, țara nu a devenit membră NATO, dar a participat la numeroase misiuni de pace sub egida Uniunii Europene și susține politica comună de securitate a UE.

Totuși, în contextul actual al războiului din Ucraina, atât oficialii actuali, cât și cei anteriori, au început să reevalueze această poziție. Beate Meinl-Reisinger a declarat că „neutralitatea nu protejează Austria” și a subliniat necesitatea consolidării capacităților de apărare și a parteneriatelor de securitate. „Sunt foarte deschisă la o dezbatere publică despre viitorul politicii de securitate și apărare a Austriei”, a afirmat ministrul. Ea a adăugat că, deși în prezent nu există o majoritate în Parlament sau în rândul populației pentru aderarea la NATO, o astfel de discuție poate fi „foarte fructuoasă”.

„Neutralitatea nu trebuie confundată cu inacțiunea. Nu putem sta cu mâinile în sân și să spunem: dacă nu facem nimic nimănui, nimeni nu ne va face nimic. Lumea s-a schimbat”, a avertizat Meinl-Reisinger.

Contextul regional și extinderea NATO

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a determinat schimbări majore în arhitectura de securitate europeană. Finlanda și Suedia, țări neutre de decenii, au decis să solicite aderarea la NATO. Finlanda a devenit oficial al 31-lea membru al Alianței în aprilie 2023, iar Suedia a urmat în martie 2024.

În paralel, Ucraina a solicitat rapid aderarea la NATO în septembrie 2022, după ce Rusia a anunțat anexarea ilegală a patru regiuni ucrainene. Deși Kievul continuă să insiste pentru integrarea în Alianță, în prezent nu există discuții concrete privind această perspectivă.